PARTEA I
Sambata 19 februarie 1955
In jurul orei 5, trenul opreste in gara Herculane. La coborare se aude un vajait de apa, care este calauza noastra pentru un timp - Cerna.
Odata cu revarsatul zorilor cand peste ultimile ramasite ale norilor fumurii se iveau petele albastre ale cerului de februarie, cei cinci alipinisti ai Asociatiei Vointa isi indreptau pasii spre obarsiile Cernei, calauziti de abruptele ei maluri.
Din gara o masina ne transporta pana la Baile Herculane, unde culegem ultimele informatii, ne completam proviziile si pornim spre intinsul alb al muntilor Cernei.
Drumul nostru merge pe langa Cerna, uneori cobornad, alteori urcand. Acest drum este numit de locuitori Caraula Romaneasca. Nu mergem mult si norii incep sa se adune. Incepe o ploaie marunta care nu ne prea este pe plac, dar mergem inainte fiindca nu avem nici un fel de adapost.
Primul sat se afla la o distanta de 17 km de Bai si pe aceasta distanta nu am intalnit decat cativa cetateni care se grabeau spre satul lor calare. Acest drum era plin de noroi, iar mersul nostru era domol. Spre seara ajungem in satul Tezna. Oprim la o casa de oameni unde suntem primiti si gazduiti peste noapte.
Gazdele se minunau de echipamentul nostru si materialul pe care il aveam cu noi, dar lucrul care ne-a minunat pe noi a fost ca oamenii, in special cei batrani, nu mai vazusera schiuri niciodata.
Duminica 20 februarie
Dimineata parasim Tezna, de data aceasta pe malul celalalt al Cernei, adica pe Caraula Ungureasca, in Banat. De aici locurile devin mai interesante, aceasta mai ales pentru ca avem parte de o zi foarte frumoasa si insorita. Cascade care cern apa lor apar pe ambele maluri. La un loc chiar, poteca este sapata in stanca, acoperita fiind de un tavan.
Am trecut peste un pod facut din sarma, aflat tot timpul in balans. Trecerea sa cere foarte multa atentie.
Dupa un timp parasim Cerna si urcam spre satul Godeanu. Seara cand ajungem, surprindem satul acoperit de zapada. Ne adapostim intr-o stanca, unde ramanem peste noapte. Timpul se inrautateste: ninge si sufla vantul.
Luni 21 februarie
Parasim locuinta noastra si trecand prin satele Godeanu si Cojasi coboram iar pe malul Cernei. Cerna trece pe aici prin niste chei numite Bobot. Continuam pe cursul apei, trecand prin satul Cerna care se afla la o distanta de 60 km de Bai.
La iesirea din sat intalnim un urias canal de piatra, rezultat al eroziunii pe parcurul veacurilor, loc in care apele Cernei clocotesc cu furie.
Urcam un mic deal, ca dupa un timp de mers, sa intalnim iar Cerna.
Inoptam in stana.
Marti 22 februarie
Continuam pentru un timp pe cursul apei, dupa care parasim pentru totdeauna Cerna.
Urcam pe piciorul Barmesului pe o zapada moale ce ne obliga sa ne punem schiurile. Vantul sufla incet in vale, dar odata cu inaltimea, creste si puterea vantului. Spre seara se innoreaza si ninge.
Iarna incepe sa isi arate coltii, iar noi trebuie sa o infruntam cu orice pret. Pentru prima data in acest traseu punem cortul in padure si de acum incepe sa se simta ca vom avea de infruntat greul.
Vantul se inteteste, dar in schimb nu mai ninge. Locuinta este gata, iar noi trecem la odihna, gandindu-ne la ziua ce urmeaza.
Miercuri 23 februarie
Dimineata ridicam cortul si mergem pe Piciorul Barmesului pe un vand puternic, tinta noastra fiind creasta. Urcam... si intr-un sfarsit atingem si creasta. Cautam sa ne adapostim dupa fiecare stanca, deoarece vantul ne face inaintarea foarte grea.
Dupa un timp de mers, hotaram sa punem cortul, dar nu gasim un loc potrivit, ambele parti ale crestei fiind abrupte. Instalam cortul pe creasta, in ciuda vantului care sufla in continuu. Noaptea vantul se inteteste si suntem nevoiti sa ancoram cortul cu betele de la schiuri, fiindca tevile sustinatoare au fost indoite.
Joi 24 februarie
Ramanem pe loc din cauza viscolului, iar timpul ni-l petrecem discutand.
Cortul incepe sa se acopere cu zapada. Pentru a nu fi rupt legam pe interior doua perechi de schiuri, pentru a-l sustine. Spre seara suntem acoperiti complet. Iesim cu totii si il curatam de jur imprejur, dar viscolul bate cu furie si munca noastra este in zadar. Noaptea aceeasi vijelie, dar obositi, adormim in ciuda vantului care suna ca un ceas desteptator. La un moment dat nu il mai simteam deoarece cortul este iar complet acoperit cu zapada.
Vineri 25 februarie
In aceasta zi, ca si cea precedenta, ramanem pe loc cu speranta ca timpul se va indrepta, dar vremea ramane aceeasi. Toata ziua stam in cort si numai spre seara iesim sa schimbam locul cortului.
Sambata 19 februarie 1955
In jurul orei 5, trenul opreste in gara Herculane. La coborare se aude un vajait de apa, care este calauza noastra pentru un timp - Cerna.
Odata cu revarsatul zorilor cand peste ultimile ramasite ale norilor fumurii se iveau petele albastre ale cerului de februarie, cei cinci alipinisti ai Asociatiei Vointa isi indreptau pasii spre obarsiile Cernei, calauziti de abruptele ei maluri.
Din gara o masina ne transporta pana la Baile Herculane, unde culegem ultimele informatii, ne completam proviziile si pornim spre intinsul alb al muntilor Cernei.
Drumul nostru merge pe langa Cerna, uneori cobornad, alteori urcand. Acest drum este numit de locuitori Caraula Romaneasca. Nu mergem mult si norii incep sa se adune. Incepe o ploaie marunta care nu ne prea este pe plac, dar mergem inainte fiindca nu avem nici un fel de adapost.
Primul sat se afla la o distanta de 17 km de Bai si pe aceasta distanta nu am intalnit decat cativa cetateni care se grabeau spre satul lor calare. Acest drum era plin de noroi, iar mersul nostru era domol. Spre seara ajungem in satul Tezna. Oprim la o casa de oameni unde suntem primiti si gazduiti peste noapte.
Gazdele se minunau de echipamentul nostru si materialul pe care il aveam cu noi, dar lucrul care ne-a minunat pe noi a fost ca oamenii, in special cei batrani, nu mai vazusera schiuri niciodata.
Duminica 20 februarie
Dimineata parasim Tezna, de data aceasta pe malul celalalt al Cernei, adica pe Caraula Ungureasca, in Banat. De aici locurile devin mai interesante, aceasta mai ales pentru ca avem parte de o zi foarte frumoasa si insorita. Cascade care cern apa lor apar pe ambele maluri. La un loc chiar, poteca este sapata in stanca, acoperita fiind de un tavan.
Am trecut peste un pod facut din sarma, aflat tot timpul in balans. Trecerea sa cere foarte multa atentie.
Dupa un timp parasim Cerna si urcam spre satul Godeanu. Seara cand ajungem, surprindem satul acoperit de zapada. Ne adapostim intr-o stanca, unde ramanem peste noapte. Timpul se inrautateste: ninge si sufla vantul.
Luni 21 februarie
Parasim locuinta noastra si trecand prin satele Godeanu si Cojasi coboram iar pe malul Cernei. Cerna trece pe aici prin niste chei numite Bobot. Continuam pe cursul apei, trecand prin satul Cerna care se afla la o distanta de 60 km de Bai.
La iesirea din sat intalnim un urias canal de piatra, rezultat al eroziunii pe parcurul veacurilor, loc in care apele Cernei clocotesc cu furie.
Urcam un mic deal, ca dupa un timp de mers, sa intalnim iar Cerna.
Inoptam in stana.
Marti 22 februarie
Continuam pentru un timp pe cursul apei, dupa care parasim pentru totdeauna Cerna.
Urcam pe piciorul Barmesului pe o zapada moale ce ne obliga sa ne punem schiurile. Vantul sufla incet in vale, dar odata cu inaltimea, creste si puterea vantului. Spre seara se innoreaza si ninge.
Iarna incepe sa isi arate coltii, iar noi trebuie sa o infruntam cu orice pret. Pentru prima data in acest traseu punem cortul in padure si de acum incepe sa se simta ca vom avea de infruntat greul.
Vantul se inteteste, dar in schimb nu mai ninge. Locuinta este gata, iar noi trecem la odihna, gandindu-ne la ziua ce urmeaza.
Miercuri 23 februarie
Dimineata ridicam cortul si mergem pe Piciorul Barmesului pe un vand puternic, tinta noastra fiind creasta. Urcam... si intr-un sfarsit atingem si creasta. Cautam sa ne adapostim dupa fiecare stanca, deoarece vantul ne face inaintarea foarte grea.
Dupa un timp de mers, hotaram sa punem cortul, dar nu gasim un loc potrivit, ambele parti ale crestei fiind abrupte. Instalam cortul pe creasta, in ciuda vantului care sufla in continuu. Noaptea vantul se inteteste si suntem nevoiti sa ancoram cortul cu betele de la schiuri, fiindca tevile sustinatoare au fost indoite.
Joi 24 februarie
Ramanem pe loc din cauza viscolului, iar timpul ni-l petrecem discutand.
Cortul incepe sa se acopere cu zapada. Pentru a nu fi rupt legam pe interior doua perechi de schiuri, pentru a-l sustine. Spre seara suntem acoperiti complet. Iesim cu totii si il curatam de jur imprejur, dar viscolul bate cu furie si munca noastra este in zadar. Noaptea aceeasi vijelie, dar obositi, adormim in ciuda vantului care suna ca un ceas desteptator. La un moment dat nu il mai simteam deoarece cortul este iar complet acoperit cu zapada.
Vineri 25 februarie
In aceasta zi, ca si cea precedenta, ramanem pe loc cu speranta ca timpul se va indrepta, dar vremea ramane aceeasi. Toata ziua stam in cort si numai spre seara iesim sa schimbam locul cortului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu